Calificarea campioanei Moldovei în grupele Champions League are darul să te treacă succesiv prin stări de spirit contradictorii. Pentru că absolut totul are legătură cu noi, cei din buricul Pământului, e esențial cum ne raportăm la o așa grozăvie.
Prima oară te apucă revolta. Amestecată cu invidia. „Păi, cum? Și ăștia sunt în stare și noi nu? A ajuns campioana Moldovei în grupe de Champions și noi ne lăudăm cu o amărâtă de Conference? Atât de rău am ajuns? Trecem cu emoții de gibraltarieni (care, apropo, au ajuns și ei în Conference!) iar moldovenii dau în cap croaților și sârbilor, neamurile alea de sportivi învingători, inaccesibili nouă?”
Apoi, vine și neîncrederea. Da, un fel de moldoveni, dar nu prea-s moldoveni. În primul rând sunt transnistreni, adică un cap de pod făcut de ruși către extremitățile propriului imperiu. Inevitabil, și ale NATO. Și nici măcar nu sunt transnistreni, vorba lui Dan Petrescu despre adversarii maltezi, sunt un conglomerat de ex-sovietici, sud-americani, africani, est-europeni și, cu voia dumneavoastră, ultimii pe listă, câțiva moldoveni, 3 cu nume rusești, 2 cu nume românești.
Întrebarea e următoarea: chiar ne dorim să ajungem în grupele Champions League după modelul Șeriff? Greu de crezut. Rațional vorbind, nu ai cum să-ți dorești performanța clădită pe război, politică și, mai ales, KGB și urmașii acestuia. La o primă abordare, parcă respingi instinctiv un astfel de model. Dar îți vor veni pe cap marii cititori de Sputnik cu argumentul că Europa află acum, prin fotbalul finanțat de șerifii milițiano-caghebiști, de tricolorul moldovean.
După ce respingi modelul și te consolezi cu un Conference sărac-dar-cinstit, privești puțin în jur și-ți dai seama că nu te poți lăuda cu alte modele pe la tine prin bătătură.
Echipe desprinse din Armată după schimburi de terenuri cu aceeași Armată, apoi decojite de nume și reapărute în Armată. Echipe despre ai căror patroni, mult mai discreți doar la nivel public, se vorbește întâi pe ocolite, or fi, n-or fi, apoi din ce în ce mai apăsat, mai direct, după care mai vorbim și despre prietenii politico-informativi ai patronului degrabă vărsătoriu de sânge și de aplicat upercuturi în miez de noapte. Fără ca cineva să știe ce produce acea pur capitalistă afacere din care discretul patron scoate un profit atât de mare încât își permite clauze de reziliere și a treia descălecare a antrenorului.
Echipe finanțate când și când de băieți orientați în sistemul informativ învechit, transformați în mari afaceriști care trec ocazional pe la mititica, acuzați de Stat după ce același Stat le-a dat chimie până n-au mai putut duce.
Echipe finanțate din împrumuturi la cămătari, cu dobânzi de nici premiile din Champions League nu le mai acoperă, și puse pe butuci de bancheri sadea, tot o emanație informativă a vechiului regim.
Plus altele și altele. Și, deasupra tuturor, cu o federație care ar supraviețui până și tsunami-ului sexual islandez, dacă ar fi cazul. Dar nu e, nu-i așa? Iar alte cataclisme posibile sunt minimizate prin forța de convingere, prin supremația regulamentelor respectate în primul rând de federație și prin fleacul zilnic de ciuruială a celor care greșesc cărarea corectă.
Așa că, e atât de rău modelul transnistrean? Îți mai reconsideri poziția, nu prea mai pare atât de respingător, nu? Și constați că, în clasamentul coeficienților, Șerifii s-au cocoțat pe 80, cu un locșor peste mândria europeană a României în urmă cu ceva ani, echipa aceea cu 12 sezoane consecutive în Europa.
Cine zicea că Moldova nu-i a noastră?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER